7 noiembrie 2005
e o zi urata afara. de mai multe zile ploua continuu. se apoprie momentul cand va trebuie sa nas. mi-e teama. nu stiu ce se va intampla, cum vor decurge lucrurile, insa ma simt nerabdatoare. nerabdatoare sa cunosc micuta fiinta din burta mea. sunt atat de emotionata si de nelinistita incat din doua in doua sapatamani merg sa-i fac poze la ecograf. mi se pare perfecta: capul perfect rutund, nasucul carn, micuta, manutele cu degete lungi. ea e minunea mea. e micuta mea printesa care trebuie sa vina pe lume.
18:30
o durere mica in burta ma atentioneaza ca a sosit momentul. incep sa rad. rad cu lacrimi. mi-e teama si ma bucur, in acelasi timp. din momentul asta o stare de euforie imi inunda tot corpul. nu mai gandesc corect. parca as fi baut ceva... rad intr-una cu lacrimi si-i vorbesc. ceva imi spune ca totul va fi bine. nici macar nu-mi dau seama ca viata mea, asa cum o stima eu, s-a sfarsit. va incepe o noua viata, pe care va trebui sa o invat, pas cu pas.
21:55
micuta mea printesa s-a nascut. e cea mai frumoasa fiinta pe care am vazut-o vreodata. de-odata sufletul imi este cuprins de o stare de neliniste: e iubirea de mama care ma lasa si acum fara aer cand ma uit la ea. am iubit-o din prima clipa cand am stiu ca e pe drum. iubirea asta s-a transformat acum in ceva ce ma lasa sa stau nemiscata cu ochii la ea minute in sir. ma uit la ea cum respira, cum i se ridica pieptutul ei mic. vad in lumina pufisorii pe de obrajori si de pe umerasi: e atat de frumoasa si este atat de firava... minunea asta cu pielea la fel de alba ca a mea si cu caputul ei saten este minunea mea. este copilul pentru care am luptat mult si petru care am plans mult. este jumatate din sufletul meu. este fetita mea.
au trecut mai bine de trei ani de atunci. imi amintesc perfect totul. imi amintesc primul planset, imi amintesc mirosul, imi amintesc primul pupic pe frunte pe care i l-am dat. inca mi se mai ia rasuflarea cand ma uit la ea. inca imi dau lacrimile cand ma strange in brate si-mi spune ca sunt draguta ei sau cand o vad cum vine la mine sa o ajut. cateodata ne masuram palmele amandoua... palmutele ei atat de mici in palma mea... si lacrimile cad iarasi. e atata iubire in mine pentru mana asta de om. ma uit iarasi la ea: mi se pare perfecta. mi se pare ca cei mai frumosi ochi caprui din intreaga lume sunt ai ei. mi se pare ca parul ei carliontat este exact ca acela pe care, probabil, l-ar fi avut ileana cosanzeana.mi se pare atat de frumoasa si atat de... atat de 'a mea'. sper din toata inima sa am toata viata la dispozitie sa-i arat in fiecare zi cat de mult o iubesc. sper sa fim mereu impreuna si sa stie, fara indoiala, ca nici un sprijin nu va fi mai mare decat am meu. sper ca toata dragostea asta pe care o simt in suflet pentru ea sa creasca in fiecare zi ca sa o pot face cel mai fericit copil din lume. fiindca ea este copilasul meu iubit si merita orice.
