nu am dat niciodata prea multa importanta detaliilor. poate fiindca nici la mine acasa detaliile nu erau luate in seama. imi dau seama acum ca e gresit. ca frumusetea sau paloarea vietii noastre sta in detaliile care coloreaza tot ce este in jurul tau. de revelion am fost primita in tara detaliilor si am ramas impresionata.
din pacate, ca o palma care ma trezeste din feeria visului meu, detaliile pe care le-am vazut aseara pe fata nemiscata a adrianei, vecina mea care s-a stins intr-o saptamana si cele de pe fata mamei venita din capatul celalalt al tarii sa-si planga copilul m-au dat peste cap. mi-a ramas in suflet biata batranica, inconvoiata de batranete, asa de adusa de spate ca nu putea sta decat cu capul pe cosciugul copilului sau. plangea intr-una, neconsolata... puiul meu frumos... puiul meu care nu mi-ai spus vreodata ca te doare ceva... copilul meu bun... isi sprijinea capul de lemnul rece, ca si cum apropierea ar fi putut oarecum inmuia durerea din inima ei. sub baticul negru, sta o caciula de lana, lucrata de mana ei, si se vedeau lacrimile cum una cate una udau podeaua rece a capelei. ce durere trebuie sa fi fost in inima bietei batranici... mi-a sfasiat sufletul, si asa zdruncinat de pierderea unui om atat de vesel. m-au uitat apoi la sotul ei. barbatul inalt si solid de caum cateva saptamani era acum asa de tras la fata ca si cum prin minune vreo 20 de kilograme disparusera din corpul lui, iar in jurul ochilor niste cercane negre tradau oboseala si durere. parca se micsorase. parca pierduse din inaltime. copiii se invarteau nedumeriti inca de ceea ce se intampla si fara sa realizeze cum va fi viata lor de maine, cand adriana mea va pleca pentru totdeauna. m-am uitat la fata ei. nu era foarte schimbata, doar un neinspirat ruj roz stralucea prea tare. inca plang fara sa pot intelege realitatea.
daca exista lumea de dincolo, adriana, si daca te intalnesti cu cineva cunoscut, sa-i spui ca inca mi-e dor de el... si ca as vrea macar o clipa sa-l strang in brate si sa-i spun ca il iubesc!
