alter ego...

cateodata ma uit in oglinda si nu stiu exact cine sunt eu! mi se pare ca un proces de mumifiere a calcifial toate trairile mele native sau calitatile mele! sunt multi cei care cred in talentul meu de povestitor, si cu toate astea nimeni nu m-a indemnat serios prin sprijin sau oportunitati sa ma dezvolt! inca de copil ma maimutaream cu rochiile mamei si cu machiajele ei... ieseam imbracata ca o paparuda pe afara doar pentru a epata nitel... a ma face un pic mai speciala decat credeam eu ca sunt! acum sunt obosita si ma simt ca un mic robotel care primeste ordine pe care trebuie sa le execute! urmele personalitatii mele sunt sterse incetul cu incetul...

ma uit in oglinda si inchid ochii! odata ochii inchisi pot fi oricine! de fiecare data cand ii deschid pot fi ceea ce eu vreau! daca vreau sa fiu oana machioza imi iau in traista catrafusle de machiat si plec pe la prieteni! ma duc sa o machiez pe cami, desi se va culca intr-o ora si poate numai dan se va bucura de munca mea de o ora... ma duc la vecina mea si o fac sa arate bine, desi nu va pleca nicaieri... consum energie si ma simt bine! ma exteriorizez! fac ceea ce vreau si exact asa cum o simt eu!

in spatele monitorului meu pot fi chiar oricine! as putea sa stau si sa scriu despre o mie de lucruri pe care le-am trait sau nu, despre ceea ce s-a intamplat prietenului-prietenului unui prieten sau despre diverse lucruri care s-au intamplat! miile de idei de multe ori se amesteca in capul meu... am cate doua trei pagini deschise si scriu concomitent despre mai multe lucruri, care nu au nicio legatura una cu alta. trec, printr-un simplu click, de la o traiere la alta.

cu toate astea stiu ca nu pot fi libera 100%! stiu si motivul si parca ceva ma tine pe loc si nu ma lasa sa inaintez! mi-e tema de ziua de maine... mi-e teama sa iau viata in piept de una singura, sa fiu pe cont propriu! m-au prins in lanturile lor si acum sunt o lasa ca nu vreau sa ies! gasesc tot felul de scuze stupide... las pe altii sa ma domine si sa ma intimideze, desi habar nu au ca o fac...

daca as castiga la loto... sa stau dupa aia toata viata mea cu laptopul in brate... am vazut in adolescenta un film tare interesant pentru mine. era o chestie psihologica care mergea in doua planuri paralele de realitati. filmul urmarea viitorul unei fete din momentul in care perde metroul: in prima realitate pierde metroul, iar in alta se urca in el! exact asa sunt eu acum: cum si cine as fi fost eu daca usile metroului meu nu s-ar fi inchis!

mi-e ciuda pe mine ca incep sa devin din ce in ce mai fricoasa si nu vreau ca bria sa creasca asa... vreau ca toate talentele ei, oricat ar fi de mici sa fie exploatate si sa-si decida din placere viitorul!

ieri eram la serviciu asa de nervoasa incat ma si vedeam in fata sefei mele spunandu-i ca eu imi dau demisia! momentul ala ar fi eliberarea maxima pentru mine! atunci as capata iar incredere in mine si fraiele vietii mele nu le-ar mai tine oricare vizitiu! parca se rula un film in fata mea... o si vedeam cu se uita la mine si, vorbin incet ca de obicei, m-ar intreba ce este si cu prostia asta si m-ar sfatui sa nu ma mai expun altadata! evident ca nu am facut-o... dar cat de bine m-as fi simtit daca as face-o... m-as metamorfoza intr-o clipa! ar radia de multumire si, pentru un moment, pamantul s-ar roti in jurul meu! dupa aia ar incepe iar grijile zilei de maine... temerile... nevoile...

modelul tatului mi-a demonstrat ca poti sa traiesti o viata incercand sa faci 'ceea ce se cade' si sa nu reusesti nimic, ba chiar sa pierzi respectul tuturor! desi puerila, imi vine in cap zicala aia cu 'interesul poarta fesul'... fara sa vrei cineva se va simti neglijat sau neinteles prin actiunile mele, iar cei care ma intereseaza cu adevarat sunt cei alaturi de mine: adi, bria, surorile mele, mama. fiecare dintre ei s-ar simti lezati, desi personajul principal as fi eu!
adi m-ar sustine o perioada, dar dupa aia mi-ar reprosa de ce am facut-o! bria poate ar fi vrut altceva... daca nu ar fi vrut bani, sigur ar fi vrut timp alaturi de mine si atentie... surorile mele si-ar aduce aminte ca se simt responsabile pentru mine si m-ar certa ca sunt o inconstienta care nu se gandeste la ziua de maine, si ar omite ca poate pe mine chestia asta ma manaca pe dinauntru ca un cancer, iar mama... mama ar muri de grija ca poate am sa ajung sa-i cer bani de paine...

in concluzie... nu conteaza cine esti sau ce-ti doresti! conteaza cum te privesc ceilalti, fiindca ei sunt cei care te bucura si cei care te intristeaza cel mai tare! inchid iarasi ochii... traiesc pentru mine sau traiesc pentru ei? traiesc pentru ei... traiesc dorindu-mi ca armonia sa fie mereu prezenta intre noi, iar noi - eu si cei dragi mie - nu am fost invatati sa ne acceptam fiecare asa cum suntem in realitate! am fost invatati sa oferim pe tava celorlalti exact ceea ce vor de la noi, desi asta inseamna sinuciderea interioara!

dau drumul la muzica si ma reinventez iarasi, pana duminica, cand voi merge iar la serviciu! parul meu este ud. am sa mi-l coafez, am sa ma cremuiesc si pot fi oricine! usa casei mele imi ofera siguranta visului meu! cand va suna ceasul sa ma trezesc, oana ca va scrie acum nu va exista!

sweet 30... going on...

chiar implinesti 30 de ani? de multe ori ma uit la tine si mi se pare ca esti neschimbat! poate ceva burtica in plus, dar in rest esti acelasi scump pe care l-am cunoscut acum sase ani si pe care l-am luat de sot! sunt sigura ca te intrebi cateodata de ce oare te-am luat de sot, mai ales in momentele in care nervii si oboseala ma coplesesc... si eu mai uit cateodata, in momentele alea, dar imi reamintesc de fiecare data! tu esti jumatatea mea. tu esti cel a carui mana vreau sa tin mereu, stransa in palma mea, si a carui rasuflare sa o simt in ceafa mereu!
vreau sa-ti fac o surpriza de ziua ta! vreau sa te fac fericit! vreau sa simti ce mult te iubesc si cat de mult insemni tu pentru tine... vreau sa stii mereu ca orice s-ar intampla eu nu ti-as intoarce spatele! si de data asta planurile mele au fost incurcate de acest job pe care tu il ibesti asa de tare! te identifici cu el in totalitate si cateodata mi se pare ca te controleaza complet!

sa stii ca n-am uitat momentele frumoase pe care le-am petrecut impreuna! nici cum te-am cunoscut, cu capul bandajat, si nici cum m-ai pierdut la carti! de fapt m-ai pierdut sau m-ai castigat? eu am castigat un sprijin nepretuit in tine si un adevarat tovaras de drum! mi-e frica cateodata ca poate soarta ne va duce departe unul de celalalt si atunci vin si ma uit la tine fara sa iti dai seama. tot ce tine de tine imi este asa de cunoscut, asa de familiar! te cunosc asa de bine incat fara sa te vad stiu exact ce faci in momentul respectiv! daca ai avea voie sa fumezi, chiar acum ai avea o tigara intr-o scrumiera plina de chistoace langa tine, lasata cu filtrul in sus!

mi-e tare dor de moemntele in care stateam pe banca in parcul moghioros cu printesa zburdand pe langa noi! nu aveam nicio grija atunci! eram tineri si nu faceam altceva decat sa ne iubim. acum ne-am pierdut parca pe drumul asta fara sfarsit al vesnicii lupte cu fluturasul de salariu... am uitat sa ne bucuram unul de celalalt sau poate eu sunt cea care a uitat!

nu am uitat in schimb ca te iubesc mult de tot! nu am uitat sa-ti cer iertare daca am fost vreodata - off, si de cate ori am fost - rautacioasa fara motiv sau tavnoasa doar ca sa te fac sa suferi!

la multi ani, aditza! te iubesc mult, sotiorul meu!

de ce plang mamicile?

prima zi de gradinita a vrabiutzei. printre mamicile din curte remarc o femeie tunsa scurt, cu ochelari, mereu vigilenta la copilita ei, o bucalata brunetica tunsa aproape la fel ca mama. ceva ma face sa ma uit atent la mamica. undeva in coltul ochiului, la adapostul umbrei unul batran artar care fereste curtea de joaca a copiilor de soarele dogoritor, o lacrima sta sa cada pe obrazul ei! ma gandesc ca poate lacrima este de emotie. ar fi ceva natural, eu insami fiind in aceasi situatie, dar parca sufletul imi spune ca nu... e ceva mai mult! caut cu privirea sa vad daca pot sa-mi gasesc raspunsul! pare una dintre acele mamici care au un tatic in preajma! un barbat corpolent, rosu in obraji, care emana prin fiecare por al corpului mandria fata de progenirura lui... taticul pare ca lipseste. poate este la serviciu! providenta face sa cunosc mamica putin mai mult de-a lungul timpului! taticul ramane un mister, iar sub genele frumos conturate ale mamei vad de fiecare data o umbra de lacrima! nu intreb nimic. raspunsul parca mi-a fost dat si in sufletul meu de mama naste un sentiment de mila pentru biata copilita! lacrima ei mi-a ramas in minte... din atatea mamici pe care le-am vazut in ziua aia, asta a fost cea care mi-a tras atentie si mi-a ramas in minte. sa fie oare lacrima neimplinirii, a vinovatiei sau a neputintei?

mamicile nu plang doar din neimplinire! am vazut lacrimi de bucurie in ochii mamelor! lacrimi curate, pline de raze de soare, aducand ochilor lumini multicolore! lacrimi care uda obrazul si fac ca culoarea obrajilor palizi ca se stearga suvoaie, suvoaie, fara a parea vulgar! sinceritatea si naturaletea fac ca cel mai grotesc lucra sa devina, ca prin farmec, cel mai sensibil si mai emotionant moment! nu am vazut lacrimi mia curate si mai pline de sentiment ca cele ale mamelor mandre de copiii lor!

de ce plang mamicile atunci cand aud de nasterea unui copil pe care nici nu-l cunosc? poate de fiecare data cand un nou suflet vine pe lume, ceva din inima mamicilor retraieste bucuria pe care a simtit-o atunci cand propriul sau copil a facut cunostinta cu noi... noi cei care ii inconjuram de fiecare data cu atata dragoste! fiecare scancet aduce la viata teama ca nepreavazutul ar putea face ca rodul pantecului nostru sa fie in pericol! originea adevarata a sunetului isi pierde importanta! sentimentul de mama face ca orice detaliu sa piara! un copil plange... undeva! mama adevarata ii intinde mana, oriunde si oricine ar fi ea!

de ce pland mamele atunci cand copii lor ajung sa fie aproape parinti, la randul lor? imi amintesc si acum cum suspinele soacrei mele acompaniau cantecul atat de frumos al preotilor la nunta mea! lacrimile nu mai conteneau pe obrazul ei rosu, brazdat de firisoare rosii de sange! bucuria pe care sufletul ei o traia era atat de puternica incat fiecare lacrima parca povestea care ceva din amintirile ei! mi-au povestit, acompaniate de bubuiturile inimii, chinurile prin care si-a adus pe lume copilul, primul dinte, momentul in care a trebuit sa-l lase in grija bunicii, prima zi acasa dupa patru ani, prima zi la gradinita, momentul in care i-a spus sa nu-l mai ia de la scoala ca e baiat mare, prima dragoste, prima tigara de fata cu parintii...

de ce plang mamele atunci cand vad la televizor o reclama siropoasa? poate ca dincolo de caracapea de mama pe care o primim cu toatele atunci cand copilasii nostri vin pe lume, ramanem, undeva, in sufleul nostru, femei! femei care visam si ne dorim ca toate lucrurile pe care noi le sacrificam sa fie intelese si apreciate! visam ca dorintele noastre nimplinite sa devina realitatile copiilor nostri!

de ce mi-au ramas in minte ochii un pic tristi ai mamei de la gradinita? pentru ca m-am uitat la buzele ei! mimau un zambet aproape perfect! se incadrau atat de armonios cu fata ei alba, luninoasa... ochii in schimb mi-au spus o alta poveste. o poveste pe care nu o stiu nici acum si pe care, probabil, nu am sa o stiu niciodata! ma gandesc la mine, si eu la randul meu, cu cateva lacrimi care se mai tin, inca, firav in doua-trei gene, la momentele in care refuz sa mai fiu doar mama... grijile si obligatiile sunt rapid expediate tatalui! trag usa dupa mine, trantind-o destul de tare incat cei din casa sa inteleaga ca vreau sa fiu singura!
vad dincolo de usa ei doi pumnisori mititei care bat cu putere, cerandu-si iertare pentru cateva greseli pe care poate nici nu le-au comis si platind pentru niste fapte de care sigur nu sunt vinovati! vad in ea o viitoare mamica cu lacrimile ascunse!

ceva frumos se naste din fiecare lacrima de mama! si fiecare dintre ele are o poveste a sa, cu totul speciala, o poveste atat de frumoasa incat cuvintele nici nu pot sa o povesteasca! de cele mai multe ori cele mai frumoase povesti ramam nespuse! nescrise si neintelese! poate chiar asta le face sa fie atat de frumoase si atat de pline de... de ceva de numai mamele pot intelege!

ma rusinam in trecut de lacrimile mele care curgeau ca nebunele... paca aveau o vointa proprie, iar eu nu puteam sa am controlul lor... le las acum sa curga in voie. am invatat sa citesc dincolo de rimelul dat din abundenta pe gene si stiu ca cineva intelege sigur si lacrimile mele! sub genele mele umede stau adevarate povesti pe care fata le poate spune! liniutele firave care apar din ce in ce mai des pe fata mea sunt ca firele unui razboi in care se tese intreaga mea poveste si a celor care traiesc aici, la cativa centimetri de mine, sau a celor care sunt departe cu trupul, dar atat de aproape cu sufletul! acolo este adevarata esenta a feminitatii! poate ca adevarata ambrozie a divinitatii nu este ceva mistic... poate chiar lacrima dulce de mama sa fie secretul nemuririi!

leacul uitarii? al alinarii si al suferintei? lacrima mamei!
ascult o melodie atat de frumoasa, dedicata femeilor din lumea intreaga, incat atunci cand inchid ochii vad parca toate momentele in care mama mea mi-a ramas intiparita in retina amintirii! si viata ei imi trece prin fata, ca intr-o pelicula rapida... un slide-show al intregii ei existente! vad lucruri pe care eu nu le-am trait, dar mi le imaginez ca si cum eu as fi fost acolo! printre miile ei de lacrimi, vad lacrima care face ca toata suferinta mea sa diapara!

de ce plang mamicile? fiindca nimic din lumea asta nu ar exista daca lacrimile lor ar inceta sa curga! copacii si-ar pierde florile, iar ciocarliile nu s-ar mai auzi atat de frumos in luna lui florar prin luncile verzi... raurile ar seca, iar noi... noi nu am mai avea in fata noastra drumul presarat cu petale de trandafiri care sa ne fereasca destinul de abisul neputintei! noi nu am mai fi ceea ce suntem azi!

as vrea ca povestea pe care eu mi-o imaginez despre mamica din curtea gradinitei sa fie doar o poveste! ochii copiilor nu merita sa vada lacrimile tristetii!

dincolo de cuvinte...

dincolo de cuvintele pe care as putea sa le insir aici, rand pe rand, ramane ceea ce simt eu pentru tine... poate ca nici nu exista cvinte potrivite cu care sa te fac sa intelegi. de multe ori ma uit la tine si imi este mie greu sa inteleg ce anume reprezinti tu pentru mine. esti totul si esti eu, esti tu si cu mine, esti noi, esti inima si sufletul meu. ce sa-ti spun? cum sa te fac sa intelegi? mi-e greu... simt ca ma innec in lacrimile care curg ca nebunele de fiecare data cand ma gandesc la tine.

vor trece zile si vor trece ani... asa cum au trecut si pana acum. vor fi momente in care vom simti nemultumirea atat de adanc in suflet incat am putea sa ne intoarcem spatele. poate am sa-ti spun cuvinte grele, poate am sa te fac sa suferi, poate am sa te iert atunci cand nu ar trebui, poate... poate am sa te dezamagesc sau poate am sa fiu mereu sprijinul tau... atat de multi 'poate' in viata noastra incat imi este frica de ceea ce ar putea deveni viitorul pentru noi. as fugi dincolo de capatul lumii ca acele momente sa nu vina niciodata. as fugi fara sa ma opresc, dar tu ma tii aici, aproape de tine.

as fi vrut sa fug si cand te-am vazut prima oara... erai doar o umbra intr-o fotografie. am simtit cum pamantul o ia la sanatoasa de sub picioarele mele si respiratia mi s-a oprit dintr-o data... eram inmarmurita de spaima, de fericire si de teama... de bucurie! mi s-a parut ca vad cel mai frumos lucru din cate mi-a fost dat sa vad! niciun diamant abia scos din inima pamantului nu m-ar fi bucurat asa cum ai facut-o tu! plang iar... pentru tine, dupa tine...

adevarul este ca viata mea s-a schimbat din momentul in care tu ai aparut! tu ai devenit universul meu, iar eu m-am lasat purtata de toata dragostea asta nebuna! m-am lasat dusa ca si cum as fi fost un fulg luat de puterea vantului, fara sa ma gandesc ca poate nu voi atinge razele minunate ale soarelui sau petale de trandafir! am riscat fara sa stiu ca risc! am abandonat totul intr-o clipa! m-am abandonat pe mine!

zambetul tau a devenit pentru mine singurul lucru pe care trebuie sa-l urmaresc. te-as urma fara sa clipesc dincolo de puterea ochilor mei. te-as sustine pe umerii mei atunci cand corpul tau ar fi atat de obosit incat nu ai putea sa te misti si ti-as da ultima mea picatura de apa ca sa iti umezesc buzele arse de soare. as face din corpul meu un scut ca sa te protejez pe tine, iar lacrimile mele ti-ar vindeca orice rana. suferinta ti-as sterge-o cu palmele mele care ti-ar mangaia fata atunci cand ploaia ar sterge zambetul tau! ti-as sterge talpile cu parul meu iar viata mea nu ar insemna nimic daca tu ai avea nevoie de ea...

stiu ca de multe ori ti-e greu sa intelegi toate lucrurile astea. sper numai ca pe viitor sa ai incredere in biata ta mama care te iubeste dincolo de limita ei omeneasca!
maine este ziua ta... iar eu iti urez si de data asta, ca in fiecare an, primul la multi ani si sper sa pot gasi cea mai buna cale prin care sa te fac sa intelegi ca tu esti totul pentru mine, iar eu fara tine nu sunt nimic!

la multi ani, iubita mea!