emilia...

sunt iarasi copilita, pe banca din trei scanduri din fata casei noastre. e vara si aerul plin de praf ma face sa ma gandesc ca as vrea pe langa satul nostru sa existe un lac mare si frumos, ca in povestile spuse de tataia, in care sa ne putem scalda. casa noastra pe ultima ultita a satului, aproape de viile oamenilor. la margine se arata o umbra de femeie, cu fusta lunga, negra, ce se indreapta spre noi. nu imi dau seama cine este, e inca departe, dar ma gandesc ce oare o fi impins-o pe caldura asta dogoratoare pe drum... pare sa aiba ceva alb la subtioara... peste cateva clipe o recunosc: este fina noastra, emilia. tine in brate doua gaste, iar peste brate, sta sa-i rupa mana o sacosa mare neagra. in ies in fata in fuga si o aud incet cum, cu capul plecat, ma saluta: "saru-mana, nasica!". mi se pare ciudat modul ei de a-mi vorbi, la fel vorbeste si cu surorile mele si cu mama care i-a cununat fata si cu mamaia care a cununat-o pe ea, dar eu sunt un biet copil de cativa anisori, uitat prin tarana catunului. ma intreaba daca e cineva acasa, ca a venit sa lase ceva: cateva bucati de branza de vaca, o sticla de lapte proaspat si doua gaste, care se oua.
intra in curte si pupa mana lui tataia. ma uit atenta la mainile ei amandoua cum prind mainile mari si muncite ale bunicului, ca si cum i s-ar darui cu totul acestui om din fata ei. el o saruta pe ambii obraji si o cearta ca plecat la drum pe toropeala asta. se aseaza la masa si ii da un pahar de apa rece prospat scoasa din put... amintirile se sterg... s-au pierdut in timp...
cat a trecut oare de atunci? sa tot fie vreun sfert de veac. biata mea emilia, am mai vazut-o asa de rar de cand mi-am renegat obarsia... de la moartea tatei. sau nici macar de atunci, caci eram oarba de durere si tristete.
nu mai este emilia mea. a murit si totusi, cand inchid ochii o vad si acum, la nunta ioanei, soacra mica, gatita si mandra. ochii ei albastri care au stiut asa de mult sa iubeasca si sa-i respecte pe cei dragi s-au inchis, ieri. maine am sa merg sa-mi iau ramas bun de la ea. probabil ca nu va mai semana cu cea pe care mi-o amintesc eu. probabil ca va fi o alta batrana intr-un sicriu. am sa ii bag un banut in buzunar sa aiba de drum si am sa-i mai spun la ureche un secret. un secret pe care sa-l spuna mai departe cand se va intalni cu nasicu'.
poate ca nu te-am vazut de mult, emilia, si poate ca am gresit, ca de fiecare data cand am trecut, fie si in graba prin satul nostru, nu am facut sa am timp sa te vad, desi stiam ca esti bolnava, sa-ti multumesc pentru omenia cu care ne-ai tratat. poate ai sa ne poti ierta, daca sufletul tau mare, mai poate primi o ultima iertare.
dumnezeu sa te ierte!