imi aduc cu tristete in suflet mosii mei din copilarie... parca ma vad si acum cum imi lustruiam ghetele mele maronii date cu un pic de ceara pe la fermoar ca sa mai se traga si sa nu cedeze, putin jupuite in bot... imi doream din toata inima sa primesc ceva in ele de mos nicolae... orice... cred ca eram in clasa intai cand am primit acele ghetute maro... stiam ca nu exista mos nicolae sau mos craciun, dar asa credeam eu ca iubirea parintilor se va revars asupra mea... crema de ghete in cutia maro... luam cu o perie si le frecam pana aproape nu se mai vedea diferenta de culoare din varf... odata asezate langa ocglinda mare atarnata pe perete ma culcam sperand... adormeam gandidu-ma la dulciurile pe care am sa le gasesc dimineata in ghete... au fost atatea dati in care nu am primit nimic... poate ca ghetele maro su fost inlocuite cu altele, dar in ele mosul tot nu a lasat nimic...
ma gandesc ca poate nici eu nu eram usa de biserica... poate ca faceam si eu nazdravanii... dar chiar asa de rea eram incat nu puteam sa primesc niciun cadou atia ani? ciudat... tiumpul a intors roata! anul asta si eu intentionez sa nu-i dau nimic briei de mos nicolae, in speranta ca va intelege ca suntem suparati pe ea si ca va incerca sa ne inteleaga si pe noi... ma doare sufletul sa ii ranesc inimioara ei care asteapta... si spera... si stiu ca eu la randul meu spuneam ca, chiar daca am fost obraznica... puteam si eu sa primesc ceva... orice!
spre deosebire de mama mea, am incercat sa ii explic de mai multe ori unde greseste... mi-a promis ca se va indrepta... am ramas tot la stadiu de 'am sa... promit!' si eu am promis ca fata mea va fi gata de viata cand va iesi din mainile mele! nu am sa-i intorc spatele niciodata! prefer aceasta lectie acum... pentru ca mai incolo toti mosii sa vina cu daruri din plin pentru ea!
oare si in cazul meu la fel s-o fi intamplat lucrurile? inclin sa cred ca nu! au fost prea multe sarbatori uitate si imbuibate in aburi etilici! cateodata cand miroase a vopsea proaspata, simt parca inca mirosul de crema de pantofi! nu stiu de ce ghetele mele maro sunt cele de care imi amintesc de fiecare data!
as fi vrut asa de tare sa gasesc in ele... macar o nuielusa! asa as fi stiu ca desi suparati pe mine, mi-au dat totusi un semn! nuielusa nu s-a aratat nici ea! poate nu am meritat-o nici pe aia... sau poate ca ei nu m-au meritat pe mine! si pentru asta...
bria... lacrima de azi este baza de fier a miilor de zambete de mai tarziu! mos nicolae nu te va uita niciodata! o niuelusa minunata, poleita cu argintiu va sta in ghetutele tale rosii... o lectie ca sa stii ca nu este bine ceea ce faci... poate un moment dur pentru tine, dar este un moment in care parintii tai iti spun ca te iubesc si ca se preocupa de tine! niciodata nu va fi altfel decat acum!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu