vreau ca imposibilul sa devina realitate!

ascult muzica. inca nu stiu ce titlu am sa pun azi. ma las purtata de gandurile mele si scriu pur si simplu. scriu despre mine, scriu despre bria, despre adi, despre mama... iarasi mama... ea este o problema a mea pe care nu cred ca am sa o rezolv, pentru ca ea refuza sa colaboreze. cel mai bine pentru mine ar fi ca ea sa dispara din viata mea fiindca imi face extrem de mult rau, dar la tine legata de ea prin bria...

trec mai departe. s-a schimbat melodia. schimb si eu dispozitia. ascult o melodie despre dragoste! zambesc si inchid ochii! vad marea... doamne cat de mult imi place marea! imi place sa simt nisipul sub talpi... imi place sa stau si sa ascult valurile. albastrul ei ma linisteste si ma face sa simt asa de speciala si fericita! m-am simtit excelent vara asta la mare... excelent! ma uitam pe niste poze... vad in ochii mei bucurie. eu as trai pe malul marii fericita toata viata mea. daca proastele obiceiuri din copilarie nu m-ar face vanitoasa sau snoaba, m-as duce si m-as angaja chelnerita pe o plaja ca aia la care eu visez. noaptea as duce tavi pline cu bere si as canta cot la cot cu chitaristul invitat pentru seara aia, iar ziua as sta la soare cu picioarele infipte bine in nisip, ascultatnd melodiile marii... ce viata frumoasa ar avea si bria mea... fara griji idioate care sunt legate toate de ce si cum spun altii, de cum arati, de ce gandesti sau cu cine esti prieten. ce fericit ar fi aditza cu o bere rece in mana, fara sa isi faca griji legate de invitatul de azi sau cel de maine sau fara sa ii zbarnaie telefonul in continuu... rata la casa ar disparea ca prin minune si eu as fi fericita.

vreau sa evadez din inchisoarea asta in care traiesc. i-as lua pe amandoi de mana si i-as obliga sa lase totul in urma si sa plecam pe malul unei mari unde nimic nu ne poate rani. asta vara erau tereasele pline de tineri care enisera sa lucreze pe perioada verii in statiune... i-am urat. ii urasc si acum. erau liberi. erai tineri si faceau cu viata lor ceea ce vroiau. eu nu stiu daca am am facut ceva in viata mea pentru ca asa am vrut eu. stiam ca ce se vrea de la mine si am incercat sa le ofer pe tava, desi m-am rasculat de multe ori. insa nici cand m-am rasculat nu am facut ce am vrut eu. am facut ce ii durea pe ei. acum ca citesc ce am scris imi dau seama ca de fapt nici nu aveau legtura cu mine lucrurile pe care le faceam. am mers la liceul de limbi straine fiindca se cereau limbile straine la vremea aia. am facut jurnalistica pentru ca asa as fi avut ocazia sa spun povesti care nu-mi apartineu, dar era nevoie de cineva care sa o faca. m-am angajat pentru ca asa era cel mai bine pentru mine...

lucrurile la care eu am visat s-au facut numai pe jumatate sau au ramas doar un vis. si acum ma simt la fel cateodata. cateodata adi ma face sa ma simt iar adolescent si tpate sentimentele alea de miniscul imi revin in suflet. de cele mai multe ori nici nu are intentia de a ma face sa ma simt asa. numai tonul vocii ma face sa ma simt iar pusa la colt si mi se face frica. nu stiu de ce anume mi-e frica.

as vrea ca eu sa fiu cea care are fraiele vietii in mana. nu mai vreau sa decida nimeni pentru mine. sunt lucruri pe care eu le fac pentru ca vreau sa ii bucur pe ceilalti. toate lucrurile alea ma bucura si pe mine. nu despre astea vorbesc. vorbesc despre viata asta care imi joaca feste mereu... nu eu am decis de cine si cand sa ma indragostesc, nici cand sau cum sa se termine povestea mea de dragoste, nici cand sau cum apare copilul meu pe lume... ma simt mica cand ma gandesc la lucrurile astea. atat de mica incat as vrea sa ma duc la mine in camera si sa stau in intuneric.

fericirea are chipul tau... vreau ca fericirea sa aiba chipul meu. eu sa fiu cea care conteaza. eu sa fiu cea iubita. eu sa fiu cea pentru care se fac sacrificii. eu sa fiu cea care... eu sa fiu propria mea stapana. ce dracu' inseamna asta? inseamna sa fiu singura... nu vreau sa fiu singura. veniti cu mine?

mi-as face bagajul, as inchiria apartamentul si as pleca. as duce o viata boema. as scrie si as citi, m-as plimba. as sta cateva luni la mare, cateva luni in anglia vesnic verde... ce frumos as scrie in anglia mea verde cu drumuri pietruite.

de ce nu o fac? mi-e frica. nu am invatat sa traiesc asa cum imi dicteaza inima. eu traiesc dupa cum imi dicteaza constiinta. 'trebuie' este verbul care ma caracterizeaza.

vreau sa invat sa am curaj sa-mi traiesc viata liber! vreau sa invat iar sa traiesc! vreau sa respir iarba proaspat taiata si aer sarat de mare. vreau sa am mainile murdare de pix sau degetele cu bataturi de la tastatura. vreau sa am casa plina de carti si sa se auda muzica in toate camerele. ce dracu ma impiedica sa cumpar un sistem de boxe care sa-mi faca pe plac? 'trebuie'... trebuie sa fac atatea alte lucruri inainte...

nothing else matters... eu de ce nu pot sa traiesc asa? ce ma tine legata de niste reguli pe care oricum le resping?

ce ma tine sa sun la omul care mi-a oferit un job sa vad daca accepta propunerea mea? teama ca ma va respinge? sa ma respinga! teama de rautatea colegilor? sa fie rai! vreau sa invat si eu sa fiu rea! vreau sa invat sa fiu mult mai artagoasa decat sunt, sa fiu mult ai egoista decat sunt si sa calc pe cadavrele colegilor daca asta inseamna ceva bun pentru mine! vreau, dar nu o fac... pentru ca nici asta nu e ceea ce eu vreau. dar as as putea sa-mi castig independenta. independenta... pare ceva... imposibil.

vreau ca imposibilul sa devina realitate!