Cotesti

Coteti... cateva zeci de libelule m-au intampinat.. stiau parca durerea sufletului meu si au venit sa ma intampine... la intrare trandarifi.. preferatii mei in gradina..
urcand panta manastirii ma cuprinde linistea. uit de rochia mea alba la neaua usor transparenta la spate.. ma simt bine. vantul infoaie tercotul fustei si ma simt linistita, ma uit in jurul meu si vad cateva chiliulte pline de flori atarnad la geam... imi aduc aminte de satucul din Lost. oare maicutele oare stiu ce este Lost?!
prima pe dreapta... ma simt ca acasa si insist cu privirea. la intrare niste sanjenei ofiliti pazeau intrarea.... ma uiti cu coada ochiului ca si cum imi este frica ca cineva ma va vedea... in curtea manastirii nu este nimeni. sunt doar casutele-chii in jurul manastirii... sunt flori multe... liniste. o toaca cum nu am vazut alta.... ma intorc pentru o clipa spre chilia mea. e acolo. are pe balusreada muscate roz a cea pe care eu o am de la Parintele Arsenie. ma oprescc cateva secunde si ma uit spre cer. intotdeauna m-am uitat in sus sa vad cum este cerul de unde sunt eu... nu sunt inca spre stelele de pe cer.. e amiaza... dar simt ca intreaga Cale Lactee va fi intinsa in fata mea, daca voi sta intinsa pe iarba din fata manastirii privind spre cer... de ce privesc spre cer? nu el va rezolva biopsia nefacuta deja de doua luni... simt ca vreau sa fiu egala cu voi. sa nu va uitati ma mie cu mila!
Olteneste vorbind...
Spuse Vera saptamana trecuta sa scriu o carte...
nu e prima care imi spune acelasi lucru, dar eu nu pot arunca cu noroi asa cum a facut "prietenul" meu Cartianu... Vorba lui Vladutz. Eu scriu adevarul, daca e sa il scriu... si cum sa il scriu, daca seara nu am deasura capului Calea Lactee asa cum am vazut-o toata viata mea?
Cea mai frumoasa carte despe "Eroii uitai" acolo ar fi scrisa. in clilia cu miros de stanjenei si trandafiri. iar seama... cand numai greierii mai au putere sa povesteasca sa se auda, tacanitul casasat al unei tastaturi neadaptatate locului, doua mani blande danseaza pe literele ce curg cu cuvinte unul dupa altul...
Printesa va fi mandra, iar eu... as lua cu mine ediatia princeps a cartii tale :D..
nu ma mai doare ideea mortii.
am cerut Parintelui linite. am primit-o!
Doar Printesa sa fie fericita!
Iar tu... trebuie sa ajuti ca ea sa stie ca efortul meu nu a foat in zar..
ai rolul pe care ti l-ai asumat..!

23...

m-ai intrebat azi in ce data suntem. am raspuns aproape mecanic ca 24, dupa care am realizat... trece timpul. pierduta in gandurile mele nu m-am gandit la noi. nu regret nimic din ce a fost. cei mai frumoasi ani ai vietii mele, alaturi de voi. 

Ar fi urmat anul de bronz... bronz frumos, cald ca o raza de soare pe care o prinzi in palma. il stragi bine in mana ta si se transforma in rachita. 

nu a fost sa fie bronz, dar toti anii de lana calda, moale, de zahar ce iti lasa buzele moi, lemn pe care au rasarit din neant flori, pielea fina a atingerii, apoape la fel ca bumbacul fin... a ramas o hartie pe care odata scria... 

avem si astazi o hartie... poate nu am bronzul la indemana sa pictez... dar am amintirile tuturor anilor. au fost ani frumosi. 

indiferent de rezultat... undeva pe interiorul unui cerc scrie ceva... 23.07...

35...

35...  nu m-am gandit niciodata cum va fi la 35 de ani... nu mi-am imaginat ca voi fi singura. este primul an in care, chiar si la miezul noptii, nimeni nu se va opri la piata de flori sa cumpere un buchet mare de flori si sa ma trezeasca sa imi spuna la multi ani, cu riscul asumat de a ma nervoza fiindca dormeam... stiam cand am decis sa merg pe drumul meu ca nu va fi usor. ca vor fi zile in care cerul va fi mult prea aproape de mine, dar nu am crezut ca totul va fi asa. uneori am impresia ca intregul univers unelteste si munceste sa imi spuna ca am gresit. poate. nu vor fi flori. nu va fi nicio surpriza. nu va fi fata zambitoare si nici urarea asa de obisnuita incat uneori uit ca nu mai e nimic adevarat... la multi ani, iubita mea soata! 

praf de aur ...

imi vine si acum in minte zicala comunista 'meseria este bratara de aur!'... o fi ea bratara de aur, dar ceea ce au uitat sa ne spuna comunistii este ca atunci cand te dedici in totalitate muncii, uiti sa traiesti! uiti sa privesti in jurul tau si te trezesti la un moment dat ca piticii pe care tu ii credeai copii tai, sunt de fapt nepotii, iar copii tai sunt parinti la randul lor! au trecut anii ca un gand pe langa tine si te amagesti ca nu au fost in zadar! oare? sa fi meritat totusi sacrificiul? sa fi meritat sa arunci in umbra atatea intamplari care ar fi facut, poate asa de frumoasa viata? sa fi meritat sa iti redescoperi copiii prea tarziu si tu sa nu stii cat este de tarziu? ai fost suparat pe ei... poate nu s-au ridicat la asteptarile tale.... poate s-au razvratit... poate te-au ignorat voit. poate au incercat, in felul lor sa-ti spuna ca le este dor de tine! dar oare meritau sa te superi?

anii au trecut! bratara ta de aur s-a tranformat in chinga lanturilor legate de perete, iar cel mai bun prieten al tau a devenit un set de rebusuri. te vad si acum imbracat cu treningul tau bleumarin, cu un picior sub tine, cu ochelarii cei vechi atarnand un pic pe varful nasului, parul valvoi in cap, cu perciunii tai care asa de repede au albit cum incerci sa termini rebusul... pe scaunelul de langa tine o tigara se fumeaza mai mult singura... unde au disparut toti anii in care bratara ta de aur a fost cea dupa care ti-ai aranjat viata? stiu in dancul inimii mele ca ai crezut ca ceea ce faci este cel mai bun lucru pentru familia ta... stiu ca egoismul aparent din tine era de fapt o grija permanenta pentru siguranta celor dragi tie. dar oare tu ai stiut ca ai uitat sa te bucuri de toate lucrurile pe care ai incercat sa le protejezi? ai creat o colivie de aur pentru noi... fie ea si de aur, a fost tot o colivie!

de multe ori m-am laudat cu cea mai indepartata amintire a mea! inchid ochii... vad aleea vechiului bloc in care am stat si masina in care sunt urcate ultimele nostre lucruri! televizorul mare, cu carcasa maro si ecranul gri este si el urcat! teama de copil este legata de el... daca oamenii aia ne iau televizorul de tot? o mana mare si aspra imi strange manuta mea de copil de doi ani! ridic capul si iti vad chipul! sa fie oare doar o intaplarea ca prima mea amintire este legata de tine? in ziua aia ai lasat totul in urma ta si ai incercat sa incepi o noua viata, atat pentru tine, cat si pentru noi! nea-i dus intr-o alta casa, mai mare, mai spatioasa... poate ceva mai sigura. in curand insa totul a luat aceeasi turnura! viata ta s-a invartit tot timpul in cerc... exiatau anumite lucruri care primau si altele care erau sacrificate... sacrificate pentru un viitor mai bun... al cui era de fapt viitorul?

am invidiat copii din blocul meu pentru cele mai banale lucruri! pentru cateva momente pe care le petreceau impreuna cu tatal lor facand din hartie glasata lanturi de atarnat in pomul de craciun... pomul meu de craciun, asa de frumos, asa de inalt si de invidiat de toti era plin cu globuri! nici nu lantuc din hartie nu atarna in el...

poate ca cel mai tare ma doare faptul ca nu am avut cine sa ne invete ca ceea ce conteaza cu adevarat in viata nu este bratara cea valoroasa de la mana si nici dacia 1300 noua si nici CEC-ul la purtator pe care il ai! cerceii de aur din urechile noastre sau cei 5.000 de lei pe care i-am primit fiecare dintre noi atunci cand ne-am nascut si-au pierdut valoarea... eu mi-am retras banii mei de pe CEC acum cativa ani... 500 de mii de lei... 20.000 de lei in 1989... am cautat iar printre globurile cele vechi, incercand sa-i imprim briei adevarata valoarea a familiei... nu stiu de ce doream asa de tare sa ad cateva rotocoale de hartie glasata ratacite printre pudra de sclipici auriu din cutiile de pe sifonier. nu era nimic acolo. m-am impiedicat spre iesire de scaunelul tau de lemn pe care stateau odata scrumiera ta si rebusul cu un pix deasupra. acum era gol... plin de praf si plangamd si el ca si mine dupa vechiul lui stapan.

nu am invatat niciunul dintre noi sa nu facem greseala ta. spunem cu totii ca nu ai procedat bine, ca altfel trebuiau gestionate lucrurile, dar cand vine vorba de a lua fraiele in mana, si noi facem aceleasi greseli. mergem la munca si lasam ca munca sa ne cotropeasca si sa ne conduca! uitam ca nu fluturasul de la sfarsitul lunii ne aduce cea mai mare bucurie! uitam sa ne bucuram de ceea ce este cu adevarat important si am luat obiceiul de a ne ignora copiii pentru ca avem treaba!

cateodata as vrea ca anii sa tranforme bratara ta de aur intr-una de argint sau poate de ceva cupru... alama... sa fie din cel mai prost metal, atata vreme cat tu ai fi fost alaturi de mine! as fi vrut sa stii cati ani am, as fi vrut sa stii in ce clasa sunt sau care sunt prietenii mei! as fi vrut sa ma duci mai des la petreceri sau sa primesti musafiri, asa cum faceau parintii altor copii! as fi vrut ca usa casei noastre sa fie mai deschisa si nu numai de craciun si de revelion sa vina unchii de la constanta! as fi dat revelioanele de la restaurante pe o vacanta petrecetuta cu totii la tara, langa soba cea veche din casa care acum sta sa cada... as fi vrut sa miros fumul toamnei de teleorman in locul brizei de pe coasta de azur, daca tu ai fi fost cu noi. as fi renuntat la toate lucrurile fara rost de care m-am bucurat atunci, doar ca tu sa fii acum aici!

tu nu stiau ca aurul este cel mai bun conductor de energie? te-a tranformat pe loc intr-un mosneag... ma uit la poza ta de avansare... esti asa de aratos si de mandru si undeva in coltul gurii sta un zambet! la nici un an ai o alta fotografie.. esti socru... barbatul aratos din prima fotografie era acum imbatranit... ochii albastri si-au pierdut din sclipire, iar in coltul gurii nu mai este nici umbra aia de zambet! tigara, atat este cea nelipsita! ea nu s-a schimbat... ochii tai asa de limpezi odata au acum sub ei niste cearcane grozave si vad acum, dupa atatia ani, cat de suparat pari... de ce nu te-am vazut atunci? eram un copil, asa este, dar erai asa de departe de mine incat nu am observat nicio schimbare la tine... erai acelasi pentru mine. ma obisnuisem sa nu te iau in seama. ma obisnuisem sa nu stiu si sa nu fiu atenta la nimic din ceea ce avea legatura cu tine! parca aud si acum vocea mamei care ne sfatuia sa nu mai radem prin casa fiindca doarme tata... prapastia asta creata intre noi ne-a impiedicat pe toti sa ne cunoastem cu adevarat!

m-as intoarce in timp, daca as putea si ti-as tipa in fata cat as putea de tare sa nu uiti de noi! te-as obliga intr-un fel sa nu renunti niciodata la cei care acum plang si pe care tu nu-i mai vezi... stiu ca ti-a fost greu... imi imaginez cum era sa fii tu... odata intrat in joc stiu ca hora trebuia jucata pana la capat... ai fi putut alege parasi sarba asta asa de rapida si sa alegi, poate, ceva mai lent, atunci cand muzicantul s-a oprit sa isi traga sufletul... stiu ca a fost groaznic sa traiesti o viata cu frica in san si teama sa devina ceva asa de natural incat nici atunci cand te odihneai nu puteai sa te relaxezi. stiu ca ai cautat refugiul in cea fost mai simplu si la indemana, dar... o sa las acest dar sa incheie gandurile de azi. nu este un repros. se vrea a fi poate o pilda pentru cei care calca pe urmele tale si desi isi dau seama ca gresesc nu se pot opri!

muzicantul ia o pauza acum pentru toti. putem sa ne alegem hora in care vom intra: sarba cea rapida, ametitoare si plina de sarm sau jocul mai lent in care ai timp sa-ti privesti partenerul de dans si pe ceilalti prinsi in joc!

viorile tale au incetat sa mai cante atunci cand trei salbe de foc au anuntat omenirea ca 'dumnezeu a avut nevoie de un ajutor in lupta lui si l-a chemat pe sfantul gheorghe in ceruri sa-l ajute'! atat imi amintesc din ziua aia! discursul a fost lung si stiu ca m-am intrebat cine sunt sutele de oameni care au venit sa te conduca in ultima ta plimbare 'pe bulevard'! sa fi venit din curiozitate? te-au cunoscut cu totii? si daca au facut-o noi de ce nu stiam de existenta lor? de ce atatia oameni au tinut sa vina sa petreaca un om care a stat aproape izolat aproape zece ani de zile? ma mai intalnesc cateodata cu oameni care vor sa-mi vorbeasca despre tine... ii ascult si ma bucur pentru tine ca nu ai trait degeaba dedicandu-ti intreaga viata lor! poate ca sacrificiile tale nu vor fi niciodata pe drept rasplatite, dar ceva a ramas din bratara ta de aur! onoarea si demnitatea!

o adiere de vant sufla incetisor prin palma ta si praful de aur in care s-a tranformat bratara ta se imprastie spre noi toti... scutur incet pe de mine bobitele pretioase si le strang ca sa decorez o felicitare facuta de fetita mea din hartie si carton. este ziua tatalui ei si ii va face cel mai frumos cadou! ceva facut de manuta ei, sclipitor si sincer!

Back To Black

de cate ori ne-am spus "la revedere" in cuvinte? de multe ori. nu ne-am luat insa, cu adevarat, niciodata, asa cum se cuvine ramas-bun. nici cand am trecut ultima oara pe langa tine, ascuns in lemnul frumos ceruit si lacuit nu ti-am spus nimic. niciodata nu am vrut sa imi tai legatura cu tine. era ca si cum, daca ignor cuvintele, poate tu vei ramane mereu legat de mine intr-un fel magic. fantastic. poate ai fi mostenit din puterea noastra si ai fi putut sa comunici cu mine intr-un fel pe care numai eu as putea sa il inteleg. dar am uitat ca numai fetele din familia nostra au puteri. am uitat ca poate totul este doar un mit si am lasat momentul in care as fi putut sa iert sa treaca pe langa mine, poate sunt ipocrita. nu te-as fi iertat nicicum! fetele erau mari. eu eram doar un copil care a trebuit sa lupte cu demonii care te-au chinuit ani de zile. fii mandru. am reusit. am crescut. am crescut atat de tare incat mi-au cerut sa scriu despre tine. ce ironie a sortii. bratara ta de aur pe care am urat-o atat vreme a ajuns sa fie colierul meu de nestemate. nu vreau nestematele astea sa atarne la gatul copilului meu. 
copilul meu frumos astazi isi serbeaza onomastica... ai fi placut-o. ai fi iubit-o chiar. calca pe cadavre sa isi vada scopul implinit. e asa diferita de Theo. el e dulce, iubitor. unul de miere si unul de fier. i-ai fi iubit asa de mult, daca nu te-ai fi grabit sa dai mana cu curva neagra si in putere...! curva ce nu a tinut cont de noi. de viitorul ce urma sa fie si viitorul tau. daca ai stii tu ca ingerii nostri s-au nascut la niciun an de cand ai plecat... daca ai vedea cat seamana cu tine Theo! e ca un mic vlascean ce incearca sa isi impuna punctul de vedere. iar maimuta.. :)) maimuta frumoasa te-ar fi manipulat maxim :)). si-ar fi pus manutele in jurul gatului tau si cu un sarut de forma pe obrajii tai nebarbieriti ar fi obtinut exact ce adorea. 
am adus langa tine atatea suflete, incat ma doare sa mai trec pe strada ta. ti-am adus vecini copii. copii tineri si puri. copii cu putere. oare dincolo, sunteti impreuna? am sa vin si eu curand.., dar nu inainte sa scriu despre tara, despre putere si devotament! am sa scriu despre puterea de a sta drept. am sa aduc cu mine primul exemplar! si vom rade impreuna... am sa iti povestesc cum este acum... despre prietenii tai... despre dusmanii tai... despre noi. am sa iti povesctesc de copiii frumoasi care te cheama mereu. care vor sa te cunoasca, sa stie de tine. sunt o pereche minunata... sunt lumina ochilor nostri, a tuturor! 
te-ai grabit... daca ai fi stiut ca la nunta mea ar fi cazut o stea, iar in trei zile s-ar fi nascut scumpul nostru... iar la cateva luni printesa frumoasa. poate ai mai fi asteptat un an... 
sa stii ca Aditza a avut 10 pe linie si este la liceu... 
au uitat, unul cate unul de tine.. 
dar copiii nu te-au uitat. intreaba ca si cum ai fi fost langa ei. bunicul din poveste. nu te-am uitat... si tu te intorci la ea, iar eu port in suflet iar doliu...