35...

35...  nu m-am gandit niciodata cum va fi la 35 de ani... nu mi-am imaginat ca voi fi singura. este primul an in care, chiar si la miezul noptii, nimeni nu se va opri la piata de flori sa cumpere un buchet mare de flori si sa ma trezeasca sa imi spuna la multi ani, cu riscul asumat de a ma nervoza fiindca dormeam... stiam cand am decis sa merg pe drumul meu ca nu va fi usor. ca vor fi zile in care cerul va fi mult prea aproape de mine, dar nu am crezut ca totul va fi asa. uneori am impresia ca intregul univers unelteste si munceste sa imi spuna ca am gresit. poate. nu vor fi flori. nu va fi nicio surpriza. nu va fi fata zambitoare si nici urarea asa de obisnuita incat uneori uit ca nu mai e nimic adevarat... la multi ani, iubita mea soata!