a venit toamna... eu sunt ca greierasul din poezie care canta si canta cat e soare afara, ca si cum razele soarelui ma hranesc si imi dau putere. imi plipseste verdele curat din aprilie si florile de mar din mai... galbenul din iunie, caldura care face ca doua broboane de sudoare sa cada agale de pe fruntea mea si sarea marii sa se usuce pe corpul meu. imi lipseste augustul cel vantos, cu zile calde si nopti racoroase... care iti spune in secret ca septembrie e dupa colt. si apoi vine roscatul - galbui... caldut, primitor. imi place sa merg in parc sa stau la o soparlica cu fata la soare sa ma alinte. sa aud ultimele povesti de dragoste ale frunzelor.
a venit toamna. este asa de frig incat nici nu vreau sa cobor din patul meu cald. si daca cobor... acelasi drum batut de atatia ani il iau... am ajuns sa cunosc masinile din trafic. la ce semafor va iesi de pe straduta un "bemveu" cu aceeasi culoare la masina ca a mea, sau ce tramvai voi intalni la cea mai cretina intersectie pe care o cunosc.
a venit toamna. magazile sunt pline de arbori, arbusti si flori care ma cheama sore ele... le-as cumpara pe toate sa le plantez... :))) un vecin avea o vorba... poate m-o ajuta si pe mine Dumnezeu! si de-eo fi sa ma ajute am sa imi fac un mic paradis verde, pictat cu trandafiri galbeni, portocalii, roz si rosii... rosii ca lacrimile veninoase.
am avut azi lacrimi veninoase... de dispret. am incercat sa nu judec... sa urmez calea pe care am ales-o, dar pentru o secunda m-am pierdut in rautate. nu era prima oara cand eram dezamagita de aceeasi persoana, dar azi... azi mi-a picat rau. mi-am dat seama ca sunt singura si ca jocul se da care pe care. si daca e sa jucam dur... am spus eu vreodata ca muschii mei nu se pot incorda? :D
mie imi place sa lovesc puternic. brusc. zambind si cel mai important... cand nimeni nu se asteapta. imi place la nebunie jocul asta, dar cel mai mult imi place sa il joc eu. in hora mea, eu detin controlul si eu spun scripcarului cand sa se opreasca. me, and me alone...
in anii in care am predat sa am bani de scoala am fost cel mai implinita profesional. poate de asta caut si acum sa ma ghidez spre curtea plina de castani... sunt patrua ani de cand ma tot plimb pe acolo, cautandu-mi de treaba... la anul mai fac un contract de 3 ani... ce poate fi mai frumos decat sa vina un copil la tine sa te iti spuna ca are nevoie de TINE, sa se uite in ochii tai fara sa clipeasca, cu pupilele dilatate de emotie... nimic nu se compara... pe vremuri erau pantalonii purtati suflecati deasupra gleznelor... acum este "doamna... ahhh....  Oana..." :).
a venit toamna si am sa o alung cu visele mele: camioneta wolskwagen portocaliu, curtea verde cu trandafiri, cainele...  si ... motorul!:)
si cum spune christina perii... This world is too heavy for feather falling quickly.

 usurel... :)  si cu rezultate!

 Pentru cei care asculta visele sufletului meu, Fuquia si Adrian.

copiii au nevoie de noi

pentru prima data in ani de zile am tinut un bebelus in brate si i-am dat sa manace. o fetita pe care mama ei a vrut sa o abandoneze si, cu ajutorul voluntarilor, a fost convinsa ca cel mai bun lucru pentru ea si pentru minunea ei este sa fie impreuna. o splendoare de copil. roz in obraji, cu ochisorii verzi.. gene luni. o papusa. am gasit-o stans cuminte intr-un cosulet de vanzare la GarajeSales in favoarea fundatiei care are grija de mamici si copilasi. m-a amuzat.... scaioca in care minunea asta mica isi rodea de zor manutele costa 30 de lei. am intrebat daca e cu bunusul la pachet:)! nu sunt mare iubiroate de bebelusi. cu greu am crescut propriul meu bebelus, dar astazi... cand am luat-o in brate... cand a deschis gurita sa ii dau sa manace si s-a uitat in ochii mei, am inteles ca sunt lucruri mai importante decat nimicurile cu care ne plangem noi zilnic. o mana de om, fara aparare se uita direct in ochii mei gangurind cu o incredere dureroasa. am pupacit-o dulce pe la gusita, gadiland-o si m-a rasplatit cu cel mai sincer zambet posibil. cu o strangere a intregului corp si cu un chiot care m-a facut sa rad in hohote.
cateodata vin trista de la astfel de actiuni. ma intristeaza faptul ca acesti copilasi spera.... si poate in capusorul lor stiu c totul este doar o speranta. cu toate astea, am sa  fac in continuare. vreau sa ii ajut sa isi gaseasca drumul in viata. stie sa infrunte raul si sa stea cu capul sus.
pana la urma ce insemnam noi? nimic, daca nimeni nu isi aduce aminte de tine.
ma bucur ca ii pot ajuta, chiar daca vin acasa si plang o ora! lacrimile mele curg petru ca nu pot sa ajut mai mult!
am fost saptamana trecuta la casuta copiilor mei! Printesa a invatat sa sparga o nuca, sa scormoneasca dupa miez si sa se bucure de lucruri simple. m-am simtit linistita. azi am cheltuit ultimii bani pentru copiii din casuta. stiam ca unul are nevoie de incaltari, ca o fetita nu are hanorac...
orice le-as duce nimic nu valoreaza mai mult decat imbratisarea curata pe care o primesc de fiecare data. un capusor lipit de coapa mea. o manuta ica care cauta sa ma prinda de degete. niste ochisori vioi care se ascund de privirea mea. sase copilasi dragi care asteapta sa fie iubiti.
ma bucur ca pot ajuta.
ma bucur ca ii pot ajuta.
ma bucur ca ii voi putea ajuta si pe altii.
sunt un nimeni daca din ceea ce eu am nu impart cu ei. ce rost are sa ma plang de mine...  cand am sase suflete care asteapta sa vina Jo.
poate niciunul dintre voi nu v-ati gandit sa fiti voluntar la astfel de casute... este nevoie de noi. noi avem nevoie de ei si copiii nostri vor invata ca viata nu inseamna ipocrizie.
k. recunosc. eu sunt snoaba. sunt snobul despre care se scrie in carte. ipocrizia, insa, nu e de mine.
daca aveti ocazia, dati o mana de ajutor.

fara poze. urasc genul asta de rugaminte. uite eu ce am facut... poza.... fa si tu!
fa si tu daca simti! fa si tu daca crezi ca poti sa aduci un strop de fericire unor copilasi fara vina!

as fi vrut..

as fi vrut ca vara sa nu se termine niciodata. caldura ei blanda sa fie mereu prietena buna a pielii mele. as fi vrut soarele sa nu apuna niciodata, sa ramanem pentru vecie asa cum suntem acum. tineri. plini de viata, de sperante. as fi vrut ca clipa asta in care o poponeata de catel de da cate un centimetru spre mine, pana cand ma va atinge. atunci va ofta incetisor... m-a pacalit si de data asta si, desi nu are voie in pat, a reusit sa ajunga pe taramul interzis, langa stapana lui. imi trec incet mana prin blanita ei moale. asa de fericita :). de dincolo se aude vesnicul Mamiiii! ma scoate din minti, dar fara el nu sunt nimic. zilele ar trece fara sa simt nisipul sub talpi, fiindca nimic nu ar mai fi la fel.
spunea zilele trecute sora mea despre un var al nostru. s-a prapadit, desi tatal lui nu este unul dintre preferatii mei, mi-a fost mila de el. niciun parinte nu ar trebui sa isi ingroape copilul.
as vrea ca melodia asta sa nu se termine niciodata. imi place atat de mult incat oricat de des as pune-o pe repet nu este suficient.
imi da o putere nebuna. ma face sa visez si sa sper. as vrea ca sentimentul asta de putere sa nu se termine niciodata. cine altcineva ma vede mai frumoasa decat sunt eu? cine altcineva ma alinta asa?
as vrea ca azi sa nu se termine si mereu sa ramanem imbratisati. la ce imi trebuie maine cand te am acum? nebunul de alb a luat regina neagra in bratele sale si nu-i mai da drumul, nu-i asa?
as vrea ca parul sa nu incarunteasca. sa ramana la fel de blond ca intotdeauna, iar manuta mica care ma strange in fiecare dimineata de mana sa ramana mica si pura. sa nu se otraveasca cu lucrurile lumesti.
as vrea ca noaptea sa nu apuna niciodata. zorii de zi sa uite sa mai rasara, iar florile din soare sa nu mai planga cu lacrimi de ceata. as vrea ca frunzele sa nu mai danseze cu vantul, iar fulgii de zapada sa nu mai planga in palma mea atunci cand ii prind.
am sa las capul pe spate si am sa inchid ochii si am sa ascult cum linistea asta de bine imi spune un secret.

Pentru Adrian si Fuquia, Nordul si Sudul meu. fara voi nu are rost nimic!