a venit toamna... eu sunt ca greierasul din poezie care canta si canta cat e soare afara, ca si cum razele soarelui ma hranesc si imi dau putere. imi plipseste verdele curat din aprilie si florile de mar din mai... galbenul din iunie, caldura care face ca doua broboane de sudoare sa cada agale de pe fruntea mea si sarea marii sa se usuce pe corpul meu. imi lipseste augustul cel vantos, cu zile calde si nopti racoroase... care iti spune in secret ca septembrie e dupa colt. si apoi vine roscatul - galbui... caldut, primitor. imi place sa merg in parc sa stau la o soparlica cu fata la soare sa ma alinte. sa aud ultimele povesti de dragoste ale frunzelor.
a venit toamna. este asa de frig incat nici nu vreau sa cobor din patul meu cald. si daca cobor... acelasi drum batut de atatia ani il iau... am ajuns sa cunosc masinile din trafic. la ce semafor va iesi de pe straduta un "bemveu" cu aceeasi culoare la masina ca a mea, sau ce tramvai voi intalni la cea mai cretina intersectie pe care o cunosc.
a venit toamna. magazile sunt pline de arbori, arbusti si flori care ma cheama sore ele... le-as cumpara pe toate sa le plantez... :))) un vecin avea o vorba... poate m-o ajuta si pe mine Dumnezeu! si de-eo fi sa ma ajute am sa imi fac un mic paradis verde, pictat cu trandafiri galbeni, portocalii, roz si rosii... rosii ca lacrimile veninoase.
am avut azi lacrimi veninoase... de dispret. am incercat sa nu judec... sa urmez calea pe care am ales-o, dar pentru o secunda m-am pierdut in rautate. nu era prima oara cand eram dezamagita de aceeasi persoana, dar azi... azi mi-a picat rau. mi-am dat seama ca sunt singura si ca jocul se da care pe care. si daca e sa jucam dur... am spus eu vreodata ca muschii mei nu se pot incorda? :D
mie imi place sa lovesc puternic. brusc. zambind si cel mai important... cand nimeni nu se asteapta. imi place la nebunie jocul asta, dar cel mai mult imi place sa il joc eu. in hora mea, eu detin controlul si eu spun scripcarului cand sa se opreasca. me, and me alone...
in anii in care am predat sa am bani de scoala am fost cel mai implinita profesional. poate de asta caut si acum sa ma ghidez spre curtea plina de castani... sunt patrua ani de cand ma tot plimb pe acolo, cautandu-mi de treaba... la anul mai fac un contract de 3 ani... ce poate fi mai frumos decat sa vina un copil la tine sa te iti spuna ca are nevoie de TINE, sa se uite in ochii tai fara sa clipeasca, cu pupilele dilatate de emotie... nimic nu se compara... pe vremuri erau pantalonii purtati suflecati deasupra gleznelor... acum este "doamna... ahhh....  Oana..." :).
a venit toamna si am sa o alung cu visele mele: camioneta wolskwagen portocaliu, curtea verde cu trandafiri, cainele...  si ... motorul!:)
si cum spune christina perii... This world is too heavy for feather falling quickly.

 usurel... :)  si cu rezultate!

 Pentru cei care asculta visele sufletului meu, Fuquia si Adrian.