ganduri din corfu...

ma incearca o tristete aparte, acum, in timp ce "leoaica" urca serpntinele micilor munti din insula. imi pare rau ca plec, desi, ieri spuneam ca nu am sa mai revin. ca de doua ori e suficient. zaresc intr-o gradina parasita niste lamai salbatici, plini de fructele lor galbene si-mi dau seama ca de fiecare data mai gasesc ceva care sa m uimeasca la insulita asta. parca nu as vrea sa plec. parca saptamana asta a trecut prea repede. parca inadins nu m-am simtit bine, fiindca stiam ca va eni momentul in care ne vom imbarca iar pe feribot si intr-o ora jumate totul va ramane doar un vis, surprins in cateva fotografii.

***Corfiotii

odata intalnit un grec, ai putea spune ca sunt toti la fel. poate. poate cei care au avut contac cu civilizatia. cei care nu ezita sa te fraiereasca cu un zambet extrem de prietenos pe fata, injurandu-i pe cei care spun despre ei ca sunt lenesi si ca ii defavorizeaza in mediile externe.
grecul corfiot, din satele uitate de lume in varful unui munte este un grec maruntel, ars de soare, cu casele parca scoase dinpovestea lui guliver. strazile sunt minuscule, incat cu greu leoaia mea are loc singura printre peretii plini de mucegai. printr-un gang, caborand cateva trepte de piatra inclinate atarna o scandura scrisa cu vopsea neagra "Cafe".
Poate ca sunt cu totii la cafe, din moment ce pe strada nu e mai nimeni, iar casele nevopsite par abandonate. cativa leandri colorati si doua - trei rufe intinse la uscat te fac sa crezi ca cineva totusi locuieste acolo. ajung la o bifurcatie unde, fara mirare, observ ca nu e niciun indicator. in poarta unei casute cu pragul direct in sosea sta un batran cu o bereta pe cap. se sprijina in bastonul lui, facut, cu siguranta, din lemn de maslin. ma opresc in mijlocul aleii ce se vrea a fi sosea si ma uit in able parti, sperand sa zaresc undeva marea, ca sa ma pot ghida. batranul isi ridica bastonul si-mi arata pe unde ar trebui sa o iau. ridic incet din mana in semn de multumire si continui sa merg pe directia indicata de el. da din cap incdet si am timp sa vad , in timp ce-l las in urma, liniile aspre ale fetii. desi sunt 37 de grade afara are o camasa alba peste care, cu grija inchs la toti nasturii, un ilic de lana. ce incet trebuie sa treaca timpul pentru el. este singurul on pe care l-am intalnit in satul asta. in rest, totul pare parasit.

***Insula

aici totul miroase a maslini. prima data cand am venit nu m-a uimit asa de tare esenta. de data asta parca si apa are gust de maslin, peste tot miroase a ulei de masline. Numai cand vantul adie dinspre mare mai vine cate un iz de sare. de mare adevarata, sarata, asa de sarata ca te ustura nasul cand te scufunzi, iar parul imi spa cret non stop, indiferent cat as trage eu de el. 
drumurile sunt mici si serpuiesc printre munti. nu stiu exact ce altitudine au, dar urechile mi se infunda de fiecare data cand urc! 
balarii cat cuprinde. cu greu am gasit un gazon ingrijit si udat la timp incat sa iti dea senzatia de proaspat. in rest leandri, in cele mai minunatate culori posibile, de alb pur pana la unciclam inchis, ca te miri cum poate exista in mod natural o asa nuanta de floare! chiparosi la tot pasul. dupa ce corfiotii i-au dus aproape de dispariti in anii 70, acum sunt ocrotiti de lege si nu este voie sa fie nici unul taiat. iti apar la tot pasul ca niste turnulete verzi si vii, spunandu-ti parca o poveste de supravietuire. pare saracie. paduri intregi de maslini stau cu plasele intinse sub ei. nu stii cine sunt proprietarii. mai vezi razlet, cate un lamai plin de fructele galbene pierdut printre masliniu care iti ia rasuflarea cand aflii ca traieste 300 de ani si ca primul rod il dau dupa 50 ani! 
toate astea se imbina intr-un mod ciudat de natural cu apele bleu care fac o cingatoare de nuante de albastru in jurul stancilor abrupte. e spendit totul! natura a creat o insula minunata pe care oamenii nu au stiut sa o aprecieye corect! asta este povestea intregului pamanat. 

***Iorgo

ma gandesc la sezlongarii roamni, care scupand cateva coji de seminte te anunta ca nu ai voie sa stai pe malul marii daca nu iei sezlongul de la ei - care apropos este mai scump decat in grecia. imi vin in minte imediat ospatarii nostri care se sterg cu odul palmei de transpiratia transa in briboane mari pe frunte dupa care te serveste si pe tine, dupa ce s-a scuturat de sudoare pe halatul murdar de grasime din jurul mijlocului. si apoi ma gandesc la Iorgo. Incaseaza banii pe sezlongurile asezate pe plaja din fata hotelului nostru si serveste la taverna alaturata. este dintr-un sat de la granita greciei cu bulgaria. a absolvit sociologia la salonic si lucreaza ca free lancer in Berlin, dar preda si cursuri de IT la un colegiu de copii pana in clasa a 5. Lucreaza la o lucrare in care vrea sa demonstreze cum presa germana, in mod intentionat, reflecta total contrar realitatii situatia din grecia. 
mi-a placut patriotismul lui. desi nu este de acord cu cei care conduc tara lor, este un grec care isi iubeste tara. a parasit-o fiindca financiar nu se putea descurca, dar si-a patrat identitatea. 
oare noi avem identitate? oare sezjongarii nostri si-au pus vreodata problema patriotismului? Iorgo este pentru mine modelul tanarului care ar trebui sa fie in 2012. cult, muncitor, modest si patriot. calitati pe care romania le-a pierdut demult.